Logo Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

Companiile germane între birocrație și bariere globale

  • News

Activitatea internațională a companiilor germane este supusă unei presiuni tot mai mari din cauza creșterii record a barierelor comerciale la nivel global.

hands

Activitatea internațională a companiilor germane este supusă unei presiuni tot mai mari din cauza creșterii record a barierelor comerciale la nivel global. Potrivit studiului „Going International 2026”, realizat de Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK) pe baza răspunsurilor a aproximativ 2.400 de companii active internațional, 69% dintre acestea afirmă că se confruntă cu mai multe obstacole în comerțul extern – cel mai ridicat nivel înregistrat până în prezent.

 

Principalele dificultăți sunt legate de creșterea tarifelor vamale, în special în relația cu Statele Unite, unde 86% dintre firmele afectate de taxe mai mari resimt un impact semnificativ. SUA sunt percepute tot mai mult ca un factor de risc, din cauza tarifelor ridicate, a instabilității politice și a incertitudinilor juridice, ceea ce afectează puternic așteptările de afaceri.

 

Pe lângă tarife, companiile sunt confruntate cu numeroase bariere netarifare, precum cerințe locale de certificare, standarde de securitate mai stricte și controale la export, mai ales în comerțul cu SUA și China. În același timp, 83% dintre firme consideră că reglementările interne ale UE – de la obligații privind lanțurile de aprovizionare și raportare, până la reguli de ambalare și mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră – cresc costurile și reduc competitivitatea.

 

În acest context dificil, multe companii caută să își diversifice piețele. India și unele state din America Latină câștigă importanță, pe fondul perspectivelor oferite de acordurile comerciale UE–India și UE–Mercosur. DIHK subliniază că diversificarea nu mai este o opțiune strategică, ci o necesitate.

 

Concluzia studiului este clară: companiile germane rămân competitive pe plan internațional, însă au nevoie de condiții-cadru mai bune, mai puțină birocrație și de o accelerare a încheierii acordurilor comerciale pentru a-și menține atractivitatea și capacitatea de creștere.

 

Going International 2026: Handelshemmnisse auf Rekordniveau

Pe categorii:

Căutați altceva?

În centrul nostru de informații, puteți găsi cele mai recente știri, descărcări, videoclipuri, podcasturi...

Mergeți la Info Hub