Inteligența artificială (IA) devine cel mai important motor al digitalizării în economia germană. În prezent, 41% dintre companiile cu cel puțin 20 de angajați utilizează IA, iar alte 48% plănuiesc sau discută despre implementarea acesteia. Acum un an, doar 17% foloseau IA, iar 40% erau în faza de discuții.
Pentru trei sferturi (77%) dintre companiile care utilizează IA în prezent s-a îmbunătățit poziția competitivă. 52% raportează un aport măsurabil al IA la succesul companiei lor, iar două treimi (66%) intenționează să extindă utilizarea IA.
Acestea sunt rezultatele unui sondaj reprezentativ realizat pe 604 companii cu cel puțin 20 de angajați din Germania, la comanda Asociației digitale Bitkom. „Inteligența artificială este la nivel mondial principalul motor pentru mai multa productivitate și eficiență. Economia germană accelerează utilizarea IA”, spune președintele Bitkom, dr. Ralf Wintergerst. „În cazul IA nu este vorba doar despre cine construiește cel mai bun model de limbaj, ci despre aplicarea acesteia în domeniile în care economia Germaniei este puternică, de exemplu în industrie, farmacie sau tehnologia medicală”.
Majoritatea companiilor chestionate (77%) afirmă că digitalizarea le-a adus avantaje, iar 16% consideră că IA le-a adus chiar avantaje mari.
Disponibilitatea companiilor de a investi în digitalizare crește în 2026, în ciuda condițiilor economice dificile. 36% dintre ele intenționează să investească mai mult în acest an decât anul trecut, comparativ cu 29% în 2025 și doar 21% în 2024. În schimb, doar 13% doresc să-și reducă investițiile, față de 25% în 2025 și 30% în 2024. 51% dintre companiile incluse în sondaj intenționează să mențină nivelul actual al investițiilor.