Logo Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

Fără actualizările de soft-uri în industria auto pe viitor

  • News

Producătorii germani intenționează ca, după zece ani, să nu mai ofere actualizări pentru securitatea cibernetică a vehiculelor.

Auto

Producătorii germani intenționează ca, după zece ani, să nu mai ofere actualizări pentru securitatea cibernetică a vehiculelor. Mai multe organizații, precum Asociația Centrală a Industriei Auto Germane (Zentralverband Deutsches Kraftfahrzeuggewerbe – ZDK) și ADAC, se opun acestei măsuri. „Protecția împotriva atacurilor cibernetice în automobil nu trebuie să aibă o dată de expirare”, se arată într-o declarație comună. Producătorii ar trebui să garanteze în mod obligatoriu securitatea cibernetică pe întreaga durată de utilizare a vehiculelor, ca parte integrantă a siguranței de funcționare.

Însă în  opinia Asociației Industriei Auto Germane (VDA), asigurarea suportului de securitate cibernetică până la sfârșitul duratei de viață a vehiculelor „nu este fezabilă”.

 

Stabilirea unei date fixe de expirare pentru securitatea cibernetică ar reprezenta un regres din perspectiva politicilor de siguranță, cu consecințe ample asupra siguranței rutiere și protecției consumatorilor, explică, pe de altă parte, președintele ZDK, Thomas Peckruhn : „Vehiculele sunt astăzi sisteme digitale interconectate – siguranța lor nu se încheie la o dată limită. Cine limitează în timp securitatea cibernetică îi expune pe șoferi unor riscuri evitabile și subminează încrederea în mobilitatea modernă. Siguranța nu trebuie să aibă termen de valabilitate”.

 

VDA a propus introducerea unui „EoCSS” (End-of-Support / End-of-Service) obligatoriu, în cadrul Regulamentului ONU nr. 155: un sfârșit acceptat din punct de vedere normativ al măsurilor active de securitate cibernetică pentru vehiculele care continuă să participe la traficul rutier. O soluție care să acopere întreaga durată de viață a vehiculelor ar fi, în fapt, „o provocare tehnică, organizațională și economică imposibil de rezolvat”, se arată într-un comunicat oficial.

 

https://www.handwerksblatt.de/betriebsfuehrung/kfz-gewerbe-fordert-cybersecurity-auch-fuer-aeltere-autos

Pe categorii:

Căutați altceva?

În centrul nostru de informații, puteți găsi cele mai recente știri, descărcări, videoclipuri, podcasturi...

Mergeți la Info Hub