Logo Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

Temperaturile ridicate costă economia germană miliarde

  • News

Ca urmare a schimbărilor climatice, în Germania apar din ce în ce mai frecvent perioade de caniculă

Peisaj montan la apus: văi verzi și păduri de conifere, coline acoperite cu copaci în culori de toamnă, câteva case izolate și un lanț muntos în depărtare sub un cer albastru cu nori.

Niciodată nu a fost o lună iunie atât de fierbinte în Germania ca în 2026. Acest lucru nu are consecințe doar pentru oameni și natură, ci și pentru companii.

Ca urmare a schimbărilor climatice, în Germania apar din ce în ce mai frecvent perioade de caniculă de lungă durată, de până la 40 de grade.

„În țările nordice, clădirile sunt mai degrabă concepute să stocheze căldura din cauza iernilor reci”, spune economista Katharina Utermöhl, cecetător  în domeniul politicilor economice la compania de asigurări Allianz. În studiul său despre efectele căldurii asupra economiei germane, ea avertizează asupra unor costuri enorme, deoarece productivitatea scade, iar costurile energiei cresc. Căldura extremă nu mai este demult un fenomen meteorologic de scurtă durată, ci un șoc economic structural.

 

De la 30 de grade în sus, productivitatea scade cu trei procente pentru fiecare grad, iar costurile energiei cresc cu 1,2 procente pentru fiecare grad.  Oamenii lucrează mai încet, greșelile se înmulțesc, iar mașinile se supraîncălzesc. Pentru răcire este nevoie de mai multă energie electrică, iar aceasta este scumpă.

30 de grade plus: mai mulți bolnavi, performanță mai scăzută

Cel mai greu suportă căldura persoanele care lucrează în aer liber, de exemplu în construcții, în agricultură sau ca livratori de colete. Sănătatea lor este amenințată de temperaturile ridicate.

 

Potrivit Ministerului Federal al Muncii, în zilele cu peste 30 de grade Celsius, concediile medicale cresc cu aproximativ 3,5%. În cazul valurilor de căldură mai îndelungate, creșterea poate ajunge până la 6%.

Toate acestea duc și la scăderi ale productivității. În total, potrivit studiului Allianz, pierderile economice din Germania ar putea ajunge, în perioada 2026–2030, la aproximativ 120 de miliarde de euro. Ar fi posibile chiar și scăderi ale produsului intern brut (PIB) de până la 3%.

Randamentele în scădere ar putea reduce dorința companiilor de a investi. La rândul său, acest lucru ar avea un impact negativ suplimentar asupra productivității viitoare și a competitivității, se menționează în studiu.

Katharina Utermöhl cere, în special, gândire pe termen lung și acțiuni preventive. „Germania trebuie să înceteze să considere căldura doar o problemă de vară; aceasta reprezintă o sarcină permanentă de politică economică”.

Cuvântul-cheie este managementul riscurilor. Gestionarea căldurii trebuie integrată în întreaga planificare a companiilor. Acest lucru include, de la analiza lanțurilor de aprovizionare, până la managementul personalului și deciziile privind imobilele.

 

https://www.dw.com/de/hitze-kostet-deutsche-wirtschaft-milliarden/a-77685698

Pe categorii:

Căutați altceva?

În centrul nostru de informații, puteți găsi cele mai recente știri, descărcări, videoclipuri, podcasturi...

Mergeți la Info Hub