În data de 20 iunie 2024, se vor împlini 30 de ani de la momentul în care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția” sau „CEDO”) a început să producă efecte juridice pentru România.[1]
Deschisă spre semnare la Roma, în data de 4 noiembrie 1950, și intrată în vigoare în data de 3 septembrie 1953, Convenția a reușit să creeze poate cel mai avansat sistem internațional de protecție a drepturilor omului, un sistem care a cunoscut modificări succesive, prin protocoalele adiționale încheiate, atât din perspectiva sferei drepturilor protejate, cât și a mecanismului instituțional. Succesul s-ar putea să fie datorat faptului că încă de la început Convenția a prevăzut un sistem de organe abilitate să supravegheze îndeplinirea de către statele semnatare a obligației de respectare a drepturilor prevăzute de Convenție. În momentul actual, verificarea respectării drepturilor fundamentale de către statele semnatare se realizează în special prin soluționarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului („Curtea” sau „CtEDO”) a plângerilor individuale formulate de persoanele fizice și juridice împotriva statelor, pe lângă plângerile inter-statale și, mai nou, avizele consultative pe care Curtea le poate oferi instanțelor aflate pe pozițiile cele mai înalte în sistemele judiciare naționale sau curților constituționale.